Moda

De mult timp stau si observ fiecare om "decorativ" de la metrou. Intr-adevar, nimeni nu zambeste. Ajung la scoala si aerul e poluat de griji cum ar fi "aoleo, nu mai pot, sunt depresiva...daca ma asculta la mate nu stiu nimic" "off, am parul prea scurt" "ai mei nu ma lasa la munte..." etc. Superficialitatea ne-a deschis atat de mult, noi nu ascultam, nu stocham, dar impartasim cu ceilalti totul, inclusiv cel mai stupid gand. Am devenit niste monitoare, suntem dispozitive periferice de iesire, noi doar scoatem date. Imprimante, boxe, casti, fiecare ce alege. Cei mai multi aleg sa fie monitoare, pe ale caror ecrane ruleaza o aplicatie numita "prostie". Toti o vad, calitatea imaginii e foarte buna.




"Smecherii" de cartiere, incultii, oamenii cheli cu chipie de margaritar, mai pe scurt oamenii de show nu investesc in ei, ci in ceea ce este in viata lor, in mediul in care traiesc, in obiecte, vile, conacuri, castele frate, masini, toale, femei, tot ce te face "bazat". Ma mai leg o data de calculatoare: in loc sa imbunatateasca aplicatia "prostie", sa o schimbe in "inteligenta", ei imbunatatesc ecranul, deci claritatatea defectelor.


Urasc prostia, mai ales combinata cu mandria, urasc banii, ma urasc ca-mi place sa am bani sa-mi cumpar viniluri, casti, albume, hartie sa scot poze, etc..Urasc ca imi aduc fericirea aceste maruntisuri, si da, urasc ca ele costa in bani. Urasc ca vad vremea prin ochelari "sentimentali". De ce atunci cand sunt trista afara ploua? Sunt o casca ce traieste moda "muzica la maxim, la boxe, in mertan". Nimeni nu mai sta cu casti in urechi, pai nu, trebuie sa auda si vecinii ce muzica misto asculti. Tot ce am simtit, gandit, totul a devenit un grup de cerneala irosita, o gasca de pixeli negrii, doua turme invizibile. Tot ce urasc e materializat, e in jurul meu. Imi e dor de iubire, de iarba, soare, asfaltul varuit din vara, inghetata cazuta pe trotuar, topita de bucuria si caldura celor mici...


Si intr-un fel...sunt si eu invelita de rutina, invelita cu patura ei uda, rece. Am ales sa fiu impotriva, dar totul s-a rezumat la conflictul meu interior. M-a luat apa, inot, dar ceilalti se agata de mine, de pixelii netului, de orice, sa "uite" de ei insisi. Puteam sa fiu speciala. Nu sunt, sunt o fata standard, devenita realitate, devenita un ciob al oglinzilor patate. Da, sunt o egoista, traiesc in lumea mea, cu muzica in neuroni, cu amintiri de vara difuzate pe un ecran mic al mintii mele, o dansatoare jalnica pe scena prezentului.