Tu

Acum iar scriu...cel putin azi. Muzica nu e la maxim, chiar daca nu e neplacuta.

Restul au fugit in alte colturi, alte atitudini. Din fericire, te am pe tine.

Nu cred ca e periculos. Am ramas pe aceeasi nota muzicala, am tras cu dintii sa nu ma pierd, sa nu ma intorc la 360 de grade, sa ma pastrez, poate pentru tine. Si asta acum aflu...

Imi plac ochelarii tai de soare. Imi placi. Esti rece, patrunzator si ma rasplatesti cu caldura. Nu vrei sa te incurci, dar inauntrul tau totul e incurcat. Poate nu stii ce sa faci cu mine, nici ce sa astepti de la mine. Sincer, nici eu nu stiu.

Esti tot ce nu e rutina. Si ma salvezi. Vom afla raspunsul, dar nu acum. Acum e perfect, iar perfectiunea e imperfectiunea cu defecte care se asorteaza cu noi. Si cu chitara ta.

Nu cred ca scriu de plictiseala. Scriu din placere. Esti visul pe care nu l-am visat decat in copilarie. Mutumesc.

Radiografia ta: Frunza

Frunza era simpla, atat de simpla...si fericita. A vrut sa faca o fapta buna, sa primeasca insecte mici care sa-si duca viata mai departe datorita ei. A vrut sa nu mai fie simpla, a vrut sa invete ce inseamna iubirea, a vrut sa fie..mai fericita. Se pare ca a gresit...la fel ca mine, si probabil, ca tine. Am invatat toti trei ceva, nu? Si toti trei avem aceste gauri...

Prietenului care nu mi-a salvat viata

Nicio raza nu ma mai poate minti. Niciun zambet juvenil, nico privire vesela. Dar ma mai las mintita de ultimul meu parfum. Oamenii nu s-au schimbat, se lasa in continuare evaporati in nori rutinei, nu radem, nu plangem, nu traim. Robotii incep sa-ti inlocuiasca familia, prieteni...incerci sa inoti in masa de vieti, sa furi o gura noua de aer, dar cand ajuni la suprafata, mereu ceilalti se agata de tine disperati, te trag in jos, te omoara...
Ti-au rapit sansa de a mai visa, de a mai spera, in general.
Atunci iti dai seama ce usor e sa cazi, ce usor nu-ti mai doresti sa mai simti nimic, ce usor pleci de langa ceea ce conteaza cel mai mult. Si nu mai vrei sa revezi nici locurile dragi tie, nu mai vrei decat sa mananci si sa dormi, sa te plafonezi, sa devii un animal, simplu, fara ratiune, doar cu instincte.
Te prefaci, dar tot mai gandesti, tot mai ai putina speranta. Realizezi ceea ce vrei sa faci, reaizezi ca "tu" a devenit omul cu care esti nevoit sa te confrunti zilnic, pe care il vezi in oglinda, fratele pe care nu ti l-ai dorit niciodata.

Amintiri

Cred ca...nu ma mai cred. Cred ca tot ce stiam s-a schimbat peste noapte, iar tot ce simt e o iluzie. Perceptiile au devenit ore de scoala, gesturile de tandrete au devenit mancarea de care am nevoie, iar noaptea...locul meu de joaca..incerc sa redevin fiinta profunda, care exagereaza in sentimente. Pot?

Aseara am reusit sa dau o definitie dragostei.

Dar e oribila. Nu am ajuns la concluzia ca e un mister, ca e cel mai frumos sentiment uman, ci:

A iubi inseamna, de fapt, a te iubi pe tine insuti. Avand nevoie de persoana de langa tine, tot ceea ce daruiesti, toate gesturile pe care le faci, reprezinta metoda prin care il pastrezi pe celalalt langa tine. Este un fel de plata pentru iubirea sa. In momentul in care nu mai ai nevoie de el/ea, nu-l/n-o mai iubesti. Atat timp cat exista instinctul de conservare, va exista mereu dragostea. E dureros.

Dar mana lui pe obrazul tau, lacrima ta pe gatul lui, cele mai sperate revederi, felul cum te ia in brate sa te apere de frig, joaca de-a animalutele, cearta si impacarea dureroasa care te alina, sunt o minciuna? Cred...ca nu ai cum sa fii iubit si sa iubesti fara sa fii si fericit.

Sa nu uitam ca fericirea e o perceptie a mintii. Gasesti fericire in orice, daca vrei. La fel, si tristete..

Toate la un loc inseamna viata, viata ce poate fi un vis, daca baza ei este o iluzie, dar seamana cu realitatea.

Copiii pun cele mai profunde intrebari. La 4 ani iti moare papagalul si-ti intrebi parintii ce inseamna moartea, unde s-a dus, de ce...intrebi cum se fac copiii, de ce traiesti, intrebi de ce sunt si oameni rai, intrebi de ce nu-l vezi pe Dumnezeu si de unde stii ca e sus, intrebi ce e dragostea si ce e ura.

Ajungi batran si iti dai seama ca nimeni nu ti-a raspuns vreodata la intrebarile din copilarie. Te duci la nepot, gandindu-te sa-i dai ce tu nu ai avut in copilarie...raspunsuri. Dar esti dezamagit...Iti pui ochelarii la ochi, te ridici din fotoliu, mergi la nepot, dar el e prea ocupat sa se joace pe calculator, sa impuste inamicii de pe front. Nici nu te aude cand il strigi.

Vorbesti maine cu el. Te lungesti usor pe pat, cu dureri de spate, simti ca esti o piatra ce a trait prea mult. Si adormi...