Nicio raza nu ma mai poate minti. Niciun zambet juvenil, nico privire vesela. Dar ma mai las mintita de ultimul meu parfum. Oamenii nu s-au schimbat, se lasa in continuare evaporati in nori rutinei, nu radem, nu plangem, nu traim. Robotii incep sa-ti inlocuiasca familia, prieteni...incerci sa inoti in masa de vieti, sa furi o gura noua de aer, dar cand ajuni la suprafata, mereu ceilalti se agata de tine disperati, te trag in jos, te omoara...
Ti-au rapit sansa de a mai visa, de a mai spera, in general.
Atunci iti dai seama ce usor e sa cazi, ce usor nu-ti mai doresti sa mai simti nimic, ce usor pleci de langa ceea ce conteaza cel mai mult. Si nu mai vrei sa revezi nici locurile dragi tie, nu mai vrei decat sa mananci si sa dormi, sa te plafonezi, sa devii un animal, simplu, fara ratiune, doar cu instincte.
Te prefaci, dar tot mai gandesti, tot mai ai putina speranta. Realizezi ceea ce vrei sa faci, reaizezi ca "tu" a devenit omul cu care esti nevoit sa te confrunti zilnic, pe care il vezi in oglinda, fratele pe care nu ti l-ai dorit niciodata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu