Indulcitor

Am ajuns o diabetica, metaforic vorbind. Nu mai pot trai fara el, fara zaharul din buzele sale, fara mana sa pe talia mea, fara privirea care m-a calmat, m-a innebunit, m-a sarutat exact cand trebuia. Mut. Cu drag, fiecare repros a curs in iarba. Deja luasem o barca. Acasa am doctorii care nu ma lasa sa consum zahar. Am gasit un indulcitor, care are gustul dulce, dar amarui, tot alb, dar pastila...un pui de iepure care nu exista..inca. Poate maine voi lua in brate acasa o rozatoare cu ochi de margele, cu blanita pufoasa. Il va chema Shmoo si va fi mic si fericit, dar in acelasi timp o victima a omului din mine. Folosit de cea care vrea mai mult, de excesul de perfectiune, de invariabilitatea culorilor, de pasiunea nebuniei, instabilitatea scursa pe un cearsaf cu multe fobii. Dinamismul ar fi fost o chitara, dragostea doua lalele rosii, si eu o pata. O pata cu pete, pete cu admiratori, admiratori cu pete. Insusi detergentul devine fascinat de pete, patandu-se cu mare satisfactie, cu bratele deschise de lume. Exista binele. Raul este pata pe fundal, dar un nimic acoperit de alte pete. Secretul e in dungi, visul in alb-negru, adoratia sub pleoape. Noapte buna.