Pentru tine, omule

Te iubesc, omule. Esti o fiinta care lupta, ca un gandac intr-o cutie de chibrituri. Te urasc, omule, nu vrei sa-i ajuti si pe ceilalti. Incerci sa iti aerisesti constiinta murdara prin indeplinirea rutinei. Simpaticule, crezi in forte ceresti, in stele si zei, iei ziarul doar pentru a citi horoscopul si ai impresia ca esti o marioneta a destinului. Vezi in jurul tau jeg, mult jeg si iti permiti si tu sa arunci pe jos o hartie. Si maine. Cersetorii raman la locul lor, nebagati in seama decat de turisti. Timpul trece si tu vrei sa ai un viitor, sa te distrezi in prezent si sa ai bani si acum si peste 10 ani. Nu vrei sa faci prea multe, valul l-ai simtit de cand te-ai nascut, si cum spuneam, destinul te face sa dansezi, sa zbori, sa plangi...incet. Prezentul devine absent in catalogul vietii. Dar nu azi.

Ce te face special? De unde stii ce e dupa moarte? Daca nu ii pasa nimanui ca tu mori? Te mai trezesti si maine pentru cei ce-ti cer tigari? Viata ta esti tu, dar pentru altii viata lor nu esti tu, ci ei. Cum ai ajuns aici si ce trebuie sa faci, cum dai de fericire si cum iti amintesti de drumul catre ea...in ce poti crede si care sunt valorile ce trebuiesc atinse de fiecare mana, de ce traiesti?

Te-ai nascut. Traiesti. Vei muri.

Hai sa lasam ceva in urma.

Du-te acasa si deschide frigiderul ca in fiecare zi. Nu mai e nici sunca. Cumpara, asta faci in fiecare saptamana. Mananca cu privirea la fel de goala, uitandu-te in dimineata rece la peretii gri. Traieste intens gustul orasului. Nu.

Indulcitor

Am ajuns o diabetica, metaforic vorbind. Nu mai pot trai fara el, fara zaharul din buzele sale, fara mana sa pe talia mea, fara privirea care m-a calmat, m-a innebunit, m-a sarutat exact cand trebuia. Mut. Cu drag, fiecare repros a curs in iarba. Deja luasem o barca. Acasa am doctorii care nu ma lasa sa consum zahar. Am gasit un indulcitor, care are gustul dulce, dar amarui, tot alb, dar pastila...un pui de iepure care nu exista..inca. Poate maine voi lua in brate acasa o rozatoare cu ochi de margele, cu blanita pufoasa. Il va chema Shmoo si va fi mic si fericit, dar in acelasi timp o victima a omului din mine. Folosit de cea care vrea mai mult, de excesul de perfectiune, de invariabilitatea culorilor, de pasiunea nebuniei, instabilitatea scursa pe un cearsaf cu multe fobii. Dinamismul ar fi fost o chitara, dragostea doua lalele rosii, si eu o pata. O pata cu pete, pete cu admiratori, admiratori cu pete. Insusi detergentul devine fascinat de pete, patandu-se cu mare satisfactie, cu bratele deschise de lume. Exista binele. Raul este pata pe fundal, dar un nimic acoperit de alte pete. Secretul e in dungi, visul in alb-negru, adoratia sub pleoape. Noapte buna.

Revolutia Numerelor Imaginare

Ai toate sansele. Poti si tu zbura, dar aripile sunt la persoana iubita. Nu vrea sa ti le dea, asa ca plangi. Din lacrimi vin alte fire citrice, dulci, acre si patate de primavara. Verdele tasneste ca sangele turbat, luna isi creeaza stele, urland. Timpul devine negru, difuzat in cifre prostituate, pe care le gasesti oriunde oricand...pentru tine. Platesti, incercand sa uiti de dorintele tale. In rate, vin frunze, toate manjite de lumina solara.
Ai gasit rugina la capatul tunelului, ai ajuns prea tarziu, nu e nisip, e asfalt. Nu e un zambet, e dezamagire. Nu e munca, e prostia ta. Ce faci? Intoarce-te, ti-e frica sa mergi inainte. Incurajarea a fost una ironica, care ti-a zgariat aspiratia. Pielea a devenit si mai blestemata, parul s-a scurs razand in peria rosie.
In oglinda vezi un rid, facut ghemotoc pe fata ta. In bataie de joc zambesti si te duci unde trebuie sa fii. Dar nu unde vrei.
The end.

Nisipul rade

Am Fost La Mare
Am uitat sa ma intorc...am uitat sa nu ma mai joc
Am uitat sa-mi opresc muzica din casti la scoala. Am uitat ca nu e vara si ca melodiile lui Tudor ma alina. Dar nu am uitat sa respir ceea ce simt. Niciodata nu uit. "Cantec de gasit" mi-a incetosat vederea oarecum, insa a fost ca o tableta dulce de lecitina luata pe neasteptate. Asa dulce..